UncageX Blog

Cum să investești în dezvoltarea personală efectiv ca să nu devii doar un consumator de cursuri

Cum sa nu fii consumator de cursuri dar să devii un investitor profitabil în informație utilă.

Statistica spune că oamenii care investesc în dezvoltare și perfecționare sunt cei care cresc mai rapid financiar, totodată cunosc mai multe - sunt cei care cresc în cunoștințe și reușite. 

Poți să zici că este un fel de situație ca oul și găina - investesc căci au mai mult sau au mai mult și investesc, dar luând în considerație propria experiență (am început să investesc atenție, timp și apoi bani în dezvoltare, ceea ce a adus primele reușite în viața mea profesională și personală) și considerând multiplele cazuri când persoanele au luat un împrumut ca să vină la experiențele noastre ca apoi să reușească mai bine financiar, pot să zic că investiția în dezvoltare aduce creștere. 

 

Oamenii care investesc in dezvoltare sunt ca sportivii care se antrenează cu un antrenor reușesc mai mult decât cei care o fac fără. Indiferent de calitatea antrenorului pe care-l au, cei care au antrenori sunt mai buni de cei care nu au. 

 

Unii zic cred ca este pierdere de timp, pe când nu-și dau seama că școala auto (permis de conducere) este și ea o dezvoltare ca și cursul de gestionare a Finanțelor, îmbunătățirii relației sau gestionarea propriilor gânduri. 

 

Una dintre citatele mele preferate spune “Nu te supăra pentru lipsa reușitelor în acțiunile pe care nu ai făcut.” Am urmărit sute de exemple în experiența din UncageX a acestei greșeli - mulți se întristează pentru lipsa rezultatelor și se miră de problemele care apar în viața lor pe când au neglijat sau nu au făcut nimic spre îmbunătățirea acestora.

Poți investi în dezvoltarea personală în diferite modalități - atenție, timp, energie (acțiuni), finanțe… cel mai efectiv - toate acestea odată.

Formele sunt diferite:

  •  Cărți 
  •  Cursuri (online și offline) 
  •  Mentorat și consultații 
  •  Experiențe și voluntariat etc

Dacă investești deja, te-ai decis să investești sau încă nu ai decis, în acest articol vei afla cum să o faci eficient din ceea ce am descoperit eu personal, în explorarea acestui subiect timp de peste 15 ani. 

Unii investesc în dezvoltare, alții nu investesc deloc niciodată. 

O mare parte din care investesc, nu le practică deloc sau nu le fac efectiv. Doar cei care știu cum să o facă investesc eficient, aducând creștere în viața sa.

Viața ne aduce lecții și ne învață de la sine, doar modalitatea Ei este mult mai provocatoare - provocările vin într-un mod neașteptat și în cele mai nepotrivite momente. De aceea dezvoltându-ne conștient, intenționat ne facem o favoare salvându-ne de la circumstanțe mai dureroase - precum este să repari podul înainte ca acesta să cadă de la neglijare. 

Am să împart cu tine aici câțiva pași care te vor ajuta să fii mult mai eficient în aceste investiții - ca să extragi cât mai mult din acele investiții și să nu devii un consumator al cursurilor dar un investitor profitabil în activitățile și calitatea vieții tale. 

Totodată am să împart ce să nu faci când alegi un curs - care sunt cele mai dese greșeli care duc la epuizare a banilor/timpului și nu aduc rezultatele dorite. 

Pentru început, ține minte acești doi pași - aceștia sunt ordinea efectivă a investiției reușite precum este ordinea să faci planul casei înainte să te apuci să o construiești, sau să vezi Ingredientele disponibile înainte se a începe să pregătești o mâncare:

  1. Alegerea Temei 
  2. Investiția Efectivă

ALEGEREA TEMEI

Trei elemente pentru a alege tema eficient:

A. Responsabilitatea: 

Înțelege că probabil nici tu și nici altcineva nu este neapărat de vină pentru ceea cum sunt lucrurile la moment, dar lucrul - să găsești o soluție pentru a crește și a merge înainte, cu siguranță este responsabilitatea ta. Învinuirea altora doar transferă responsabilitatea (transferă către alții puterea de a schimba) și te face victimă a circumstanțelor, te face să depinzi de deciziile, reușitele și deciziile altora. 

B. Pe rând: 

Foarte rar poate fi doar un subiect/temă pe care ai dori să rezolvi/îmbunătățești - avem și dorim să creștem mai multe aspecte ale vieții noastre (sănătatea, Abilitățile, relația, activitatea, Finanțele etc) totuși, când tentat de necesitate și resursele disponibile abordezi multe subiecte odată sau mai multe cursuri odată, ai un mare risc, în ritmul vieții schimbătoare, să nu le finisezi precum ai comanda / cumpăra mai multă mâncare decât poți să mănânci în moment când ești tare flămând.  Pune-ți una sau mai multe din următoarele întrebări: 

  •  Care este cel mai util acum? 
  •  Care este cel mai dureros acum? 
  •  Care este acel subiect care îmi va rezolva cele mai multe probleme? 
  •  Care este acel subiect care mă va duce mai aproape de dorințele/necesitățile mele? 
  •  Care este acel subiect care va face atingerea obiectivelor mele mai rapid?

C. Cercetare:

Investește 60+ min. în formularea și cercetarea subiectului - vezi câte căi sunt posibile și care ar fi cele mai favorabile spre rezolvarea, soluția problemei / atingerea dorinței. Caută în internet mai multe forme a sarcinii - nu uita să cauți, precum în sugestiile google cât și în video, audio discuții, forumuri, citind și punând întrebări în grupurile de discuție: 

  •  Descriind problema 
  •  Descriind soluția dorită
  •  Citind experiențele și rezultatele altora în circumstanțe similare / cu dorințe similare

Fă o listă a surselor posibile ale soluției - companii/persoane/resurse disponibile care oferă acea soluție. 

 

INVESTIȚIA EFICIENTĂ

A. Fără grabă:

După ce ai decis ce ai dori să rezolvi sau ce pas te-ar aduce mai rapid spre obiectivele dorite, este timpul să investești. Dar nu te grăbi - ia în considerație următoarele piedici ale psihologiei omenești: 

  1. Tindem să subestimăm posibilitățile create de schimbarea făcută (obiceiuri noi, acțiuni noi, gândire nouă): a) Acționând, se schimbă mult mai multe lucruri decât ne așteptăm; b) îmbunătățirea este mult mai complexă decât ne așteptăm - mai multe rezultate duc la mai multă atenție spre subiect, mai multă atenție la subiect duce la mai puțină atenție la sine și relație… îmbunătățirea relațiilor duce la îmbunătățirea stării emoționale și creativitate la muncă și sporește sănătatea… schimbările într-o sferă a vieții (personal, relație, afacere) aduce schimbări și în celelalte; c) fiecare schimbare îți schimbă modul de gândire și felul cum acționezi ÎN FIECARE ZI, efectiv chiar schimbarea de doar 1% crește compus și devine 365% anual. De aceea fii gata de mai mult de cât te aștepți, și apreciază cele mai mici îmbunătățiri. 
  2. Tindem să ne grăbim spre soluția unei dureri / probleme: având o problemă/dorință/necesitate/durere, ne dorim rapid s-o satisfacem/rezolvăm cât mai rapid, ne dorim rezultatul cât mai rapid - ne dorim cât mai curând pastila care ne va alina starea ca să revenim la normal. Ceea ce ne face să acționăm din impuls fără să privim în profunzime la ramificațiile opțiunii care ni s-a oferit… pășind, totodată ne uităm la următoarele opțiuni, fără să ne dăm spațiu pentru asimilarea, integrarea soluției / savura rezultatul în profunzime, mergând anxios de la o sarcină la alta, de la o soluție spre alta. Există trei etape pentru orice acțiune, mai ales schimbare, care necesită timp și analiză - grăbind-ne împiedicăm schimbarea/soluționarea/rezultatele. Aceste etape sunt: a) Pregătirea (analiza că problema cu adevărat există, că aceasta este cu adevărat o opțiune a soluției, că aceasta este o acțiune relevantă pentru mine acum); b) Acțiunea (acționez calitativ); c) Integrarea (timpul necesar pentru asimilarea informației primite, testare, implementare practică, reflectarea asupra rezultatelor și ajustarea).

B. De la mic la mare 

Testează și vezi rezultatele pentru a merge înainte (acumulând beneficiile fiecărei investiții) - începe de la gratuit, ieftin, mediu, scump și apoi premium. Ideal, rezultatele fiecărei din aceste etape susține cu rezultatele sale următoarea. Aici pașii în detalii: 

  1. Gratuit - YouTube, Podcast, TikTok, Instagram si Facebook, blog. Urmărește persoanele care au sens pentru tine, care simți că rezonează cu tine - înțelegi despre ce este vorba și cuprind punctele care rezonează cu tine și recomandările acestora aduc îmbunătățiri. Utilizează și culege rezultatele pentru a îmbunătăți starea de bine emoțională, energia sau starea financiară ca să mărești acestea pentru a investi în următorul pas.
  2. Ieftin - cărți, cursuri gratuite și ieftine - investiția care ți-o permiți la moment ca timp (luând în considerație disponibilitatea), energie (considerând abilitățile tale și resursele energetice), finanțe (reieșind din abilitățile tale curente - o investiție ușoară, fără să adaugi limite bugetului). Culege rezultatele pentru posibilitatea de a investi în următorul pas.
  3. Preț mediu: un curs mai detailat despre subiect. Luând beneficiile pașilor precedenți, posibil ai mai multă încredere și chiar posibilitate să investești în acest pas ca să iei mai mult, căci în programele mai detaliate se ascunde și mai multă valoare care te poate ajuta să mergi mai sus. Utilizează cele învățate pentru a-ți face viața și mai prosperă îmbunătățind subiectul ales. 
  4. Scump - un program mai profund, online sau offline. Dacă simți necesitatea să mai dezvolți subiectul ales, un curs mai scump de la sursa aleasă și testată deja în care ai beneficiat de rezultate, te va aduce la un nivel mult mai mare. Dacă pașii precedenți au fost beneficii pentru tine și simți dorința / nevoia de a merge la un nivel mai înalt, investiția într-un cura mai acum este o oportunitate să descoperi ceva ce posibil nu credeai că era posibil pentru tine sau la general. 
  5. Premium - acesta include un ansamblu de programe online la subiect, un mentorat sau un program profund offline de tip retreat sau online cu ghidare mai personalizată. Acest pas poate să te aducă mai aproape de înțelegerea subiectului la un nivel a unui profesionist și o oportunitate de a schimba ambianța și a crea relații cu oameni cu care altfel nu ai fi putut să o faci, ceea ce atinge deja îmbunătățirea nu doar în sfera subiectului ales dar în toate aspectele vieții tale. 

Dedică până la două săptămâni pentru primele două etape, de la o lună la trei luni pentru etapele trei și patru (nu mai puțin, luând în considerație integrarea), și în jur de un an pentru etapa 5 - Premium. Mai puțin timp - înseamnă că grăbești prea mult procesul și nu beneficiezi în totalitate, și mai mult timp - înseamnă că pierzi oportunitățile prin lipsă de acțiune (nu utilizezi sau nu integrezi cele învățate) sau lipsă de comunicare (nu întrebi ajutor, nu urmărești rezultatele). 

 

CE SĂ NU FACI 

  1. Nu lucra la cateva probleme deodată
  2. Nu lua câteva cursuri o dată 
  3. Nu lua câteva mentori deodată
  4. Nu investi fără să testezi și să rezonezi
  5. Nu sta la unul dintre etape prea mult: dacă ai luat rezultat atunci du-te mai sus sau schimbă subiectul, dacă nu ai luat rezultate - schimbă sursa de la cine înveți.

BONUS Tips

  1. Menține energia la un nivel înalt: schimbarea necesită mult efort, atât fizic, cât și emoțional, de aceea ai grijă de nivelul tău de energie. Cât și cele mai bune unelte, soluții au nevoie de acțiunea ta, pe care dacă nu o ai, vei rata oportunitatea să culegi rezultatele sau chiar să faci pașii necesari. Menținerea energiei include starea relațiilor tale, abilitatea ta de a te gestiona stările și obiceiurile tale. Adresează-te la o consultație de descoperire cu UncageX dacă simți vă ai nevoie de ghidare în creșterea și gestionarea resurselor interioare, sau repararea relațiilor. 
  2. Relația cu ghidul/Învățătorul tău - dacă te-ai angajat la un nivel mai mare decât mediu, atunci ai intrat într-o relație mai apropiată cu ghidul / Învățătorul de la care înveți - atitudinea, comportamentul și comunicarea ta va determina cât de mult vei beneficia de această oportunitate și dacă această relație se va transforma într-un beneficiu exponențial pentru un timp îndelungat sau va fi doar o întâlnire rapidă cu un schimb de scurtă durată.

 

Ți-a fost de folos acest articol? Scrie în comentarii aici ce te-a ajutat să înțelegi. 

Ai nevoie de ajutor? Rezervă o Discuție de Descoperire aici

 

#uncagex Specialiști în depășirea fricilor și crearea schimbării. 

 

ARTICOLE RELEVANTE

Ghidul complet pentru găsirea unui mentor și modul în care acesta vă poate îmbunătăți succesul

 De ce trebuie să te oprești să ajuți neîntrebat acum!  și cum sa faci altfel

 

Egoul și Adevăratul Sine - Ghidul complet pentru descoperire

 

10 supărări care ne spun că încă suntem copii în interior

Cum să știi dacă ai devenit emoțional matur

Cum să oprești drama interioară

Ce Este Egoismul Sănătos și cel Nesănătos

Descoperă viața dincolo de frici și dezamăgire:

Schimbarea mult așteptată pe care o așteptai poate începe acum - ia o consultație gratuită să vezi dacă te putem ajuta!

👉Grupul de Facebook UncageX👈

Rezervează Consultația Gratuită